21 decembrie 2013

Sezon incheiat

Cu acest sirag declar oficial inchiderea sezonului de margelit pe anul acesta (cel putin in ograda mea) si deschid, tot oficial, sezonul de tricotat... sarmaluuuute, cozonaaaci... si alte bunatati. Spor in toate sa avem!!!


Margele rotunjite manual, pictate cu acrilice, lacuite cu lac nontoxic, insirate pe snur in piele. Intre margele sunt intercalate decupaje din piele naturala alba.

18 decembrie 2013

Miercurea fara cuvinte

Gata, stiu cu ce o sa ma imbrac de revelion, mi-am vazut toaleta intr-o vitrina! 




S-ar putea insa sa nu ma lase barbate-miu sa-i  imbrac chiar toate camasile :))


13 decembrie 2013

Ce vraji a mai facut masina mea...

... de cusut. 



A transformat tricourile vechi in fete de perna!!!
Fiti, va rog, indulgenti, masinica mea inca are "lamaia" in geam :)

09 decembrie 2013

Poza de grup

Inainte sa plece care-ncotro m-am gandit sa fac o poza de grup. Fiecare suport de creioane a fost creat special pentru o persoana anume. In general mi-au iesit din prima (cum am vrut eu si toti ai casei, ca eu nu fac nimic de capul meu aici, da? :)), exceptie facand suportul Anei. Nu a lui Manole, ci a lui Alex. Hm, uite ca nu m-am gandit, poate daca "zideam" ceva in peretii lui iesea perfect din prima. Abia cea de-a treia varianta a multumit pe toata lumea, cica primele doua nu erau destul de finute si de delicate pentru Ana. (Eh, cand aveti dreptate, aveti!)



Suportul Anei si inca un baby-suport nu am apucat sa le pozez pentru ca si-au luat zborul urgent, dar credeti-ma pe cuvant, chiar erau delicate, altfel nu le-ar fi lasat fetele mele sa iasa in lume! :)

02 decembrie 2013

Cine, cine, cine?




Maaai, cine-si revendica "copacii" din curtea mea? (e de fapt un liliac). Ah, copilu' micu', cel pus pe shotii. Ia sa mearga mama sa imbratiseze un copil special.

Ei, nu-i prezent decat copilu' mare, nu-i bai, tot un copil special si el. Sunt norocoasa, stiati?

29 noiembrie 2013

Definitia omului gospodar

Omul gospodar isi face vara concediul si iarna zacusca.

Daca asta e definitia corecta, pfiuuuu, ma incadrez!





Acuma fug... sa nu se lipeasca :)

27 noiembrie 2013

25 noiembrie 2013

Cutiuta de noapte buna

Am si eu doua calitati si trei defecte, dintre care o calitate ar fi ca sunt uituca. Spre exemplu uit ca eu nu pot dormi cu cerceii la ureche si de asemenea uit sa mi-i scot seara la culcare. De aici rezulta ca exact cand e somnul mai dulce simt ca ma inghioldeste ceva in cap, ce sa fie? Uf, cerceii, iar am uitat de ei, las' ca-i scot dar unde sa-i pun? O alta calitate ar fi ca sunt cam comoda, adica daca am adormit nu ma puneti sa ma dau jos din pat si sa asez frumos cerceii in cutia de bijuterii ca nu v-ati gasit omul. Asa ca improvizez, ii pun in buzunarul de la pijama, dar cu siguranta a doua zi ii caut prin tot patul, sau ii pun pe fotoliul de langa pat si e posibil sa-i caut a doua zi prin aspirator, nu ma intrebati pe mine cum ajung acolo, n-am si eu toate raspunsurile...
Dar acuma gata, cerceii mei au scapat de cosmaruri, pot visa linistiti toata noaptea in cutiuta pe care am facut-o special pentru ei. Cutiuta va sta pe soba de teracota (care acum a ramas de muzeu). Imposibil sa n-o vad inainte de culcare si sa nu-mi amintesc ca trebuie sa-mi scot cerceii. (Sper!)




21 noiembrie 2013

Eu sunt gata

Cand am vazut prima oara, pe facebook parca, link-ul asta cu Shoebox, am trecut in graba mai departe si am zis: nu merci, nu doresc sa cumpar pantofi, nici macar sa-i castig la vreun concurs. (Ignoranta de mine!) Am avut totusi putina rabdare la un moment dat sa citesc si am descoperit cu uimire ca m-am inselat: NU E VORBA DE PANTOFI! E vorba de o cutie de pantofi pe care, daca vrei,  o poti transforma intr-o cutie de cadou, poti pune in ea ce consideri ca va aduce zambetul pe chipul unui copil, o jucarie, o dulciura (cum zic fetele mele), o carte, o hainuta, etc, iar un centru de colectare din orasul tau se va ocupa ca darul sa ajunga la un copil aflat intr-o conditie mai speciala. Daca v-am starnit curiozitatea, puteti gasi aici mai multe si mai in amanunt prezentate : http://shoebox.ro/
Eu am facut consiliu de familie si fiecare a venit cu o idee despre ce am putea pune in cutia de pantofi frumos imbracata. Fetele mele, inca de cand erau mici s-au purtat foarte frumos cu hainele, cu cartile si cu jucariile. Hainutele le-am cam dat rudelor si prietenilor dar  inca mai avem carti de povesti frumos ilustrate si  jucarii care s-au pastrat impecabil. (Le-ati vazut dupa dus :))  In rest, am mai adaugat niste dulciuri, ca nu se poate Craciun fara dulciuri) si ceva obiecte de igiena personala. 
Am stat si m-am gandit daca e cazul sa scriu despre asta aici si mai ales sa pun fotografie. Aici nu e vorba de ce am facut eu, e vorba ca... e atat de simplu sa faci un copil fericit! Pana la urma la asta se reduce toata aceasta poveste. 
Eu atat am avut de zis. Daca am facut cuiva "pofta" de daruit, eu ma declar multumita, postarea asta n-a fost in zadar.


Aveti aici link-uri care or sa va lamureasca mai bine decat am reusit eu sa o fac.

Iar aici aveti lista cu locatiile din diferitele orase ale tarii unde se colecteaza cutiile, inclusiv numele persoanelor de contact + telefon:


20 noiembrie 2013

19 noiembrie 2013

Vopsea pe pereti, burete pe fund


E fain asa sa participe toata casa la hobby-ul tau, macar cu o sugestie, o reclamatie... Da, sunt si de astea, ce credeati? Spre exemplu, jumatatea mea cea mare, dupa o zi de utilizare a  bondocelului suport de creioane, a facut, delicat,  urmatoarele... constatari (ca sesizarile sunt numai la politie :)):
1. Cand trantesti pixul in cutie (da' de ce sa trantesti?) se aude un zgomot metalic deranjant. El a remediat imediat problema punand un rotocol de cauciuc pe fundul cutiei. Bravo, te-ai descurcat!

2. Cand te uiti de sus se vede interiorul metalic al suportului si-ti dai seama imediat ca e o fosta cutie de conserva. Da, corect! Suporturile fetelor sunt intesate de pixuri, creioane, stilouri, n-ai cum sa mai vezi interiorul, asa ca eu nu sesizasem  acest aspect (Vezi daca ai prea putine instrumente de scris la serviciu?)
Acum, lasand gluma la o parte, chiar are dreptate, deja am  facut imbunatatiri. De acum fiecare cutie va fi vopsita pe interior cu acrilice iar pe fund va purta un rotocol de burete (asta suna amuzant, nu?) Cam asa...


Suport creioane "Ilinca"

17 noiembrie 2013

Greu cu surprizele astea!

N-ar fi trebuit sa ma surprinda, o stiu cat de avida de surprize este...  Ioana mea m-a rugat sa-i mai fac un suport de creioane. "Sa-l faci cum vrei tu, dar sa-l faci  cand sunt eu la scoala, sau in orice caz cand nu sunt acasa, cu un model nou, cum n-ai mai facut pana acum, si sa nu-mi spui cu ce o sa fie, ca sa fie surpriza, imi faci, imi faci, te rooog... " 
Asta e cam greu pentru mine, nu sa fac un model nou ci sa pastrez secretul. Sa va dau un exemplu... Ma duc s-o iau de la scoala, eu sunt grabita nevoie mare, ea are chef de joaca, vrea sa mai stea. Bun, scot artileria grea, zic hai repede  ca acasa te asteapta o surpriza (si nu mint!). Vad ochi stralucind, ghiozdan aruncat in spate, hai sa mergem! Dar de aici incepe greul. O anunt din start ca am gura pecetluita, de la mine n-o sa afle nimic pana acasa. Pe moment e de acord dar cand sa rasuflu usurata incepe bombardamentul: e de mancare, e de imbracat, imi place mie mult, te-am rugat eu de curand sa-mi iei, e de cumparat, e facut de tine, ai facut clatite, cu ce litera incepe? Si tot asa... Si ce credeti? Pana la urma afla care e surpriza, cateodata la 50 de metri de casa, ca eu nu rezist asediului. Si in loc sa savureze victoria, Pufi a mea zice dezamagita: of, nu poti si tu sa pastrezi un secret...
Dar acum am putut, ieri a fost la un concurs si cat a fost ea plecata eu am mesterit. Ei, nu terminasem cand s-a intors  ea,  dar am avut complici care m-au ajutat s-o tin departe. Poftim, am reusit si eu sa tin un secret. Multumita?


Dupa cat de tare m-a strans in brate, cred ca da...

14 noiembrie 2013

Primul margelat

Hai ca m-am incadrat in timp. E primul colier de genul asta pe care-l fac. Am crezut ca doua zile imi sunt de ajuns, nu sunt! Peste o ora trebuie sa ajunga la bal, al bobocilor bineinteles, important e ca l-am dovedit, totul e bine cand se termina cu bine. nu? 


(Poza e urata, cu blitz, stiti voi, in realitate e mai frumos:))

Eu va spun deja noapte buna, am niste recuperari de efectuat!



12 noiembrie 2013

Serioase si nu prea

De cate ori am facut cate un suport de creioane s-a gasit cineva sa ma intrebe: pentru cine-l faci, pentru mine? Pai ti-am mai facut unul. Si ce daca? 
Nu ma gandeam insa ca si jumatatea mea mai mare si-ar putea dori unul.  Da' ce sa faci tu cu el? Sa-l tin pe birou la serviciu, ce...
Ok, renuntam la floricele, norisori si alte farafastacuri feminine, facem suporturi de creioane serioase, barbatesti. Pentru ca si baietii scriu, cateodata... parca asa zice Bitman... Sau ceva pe-aproape...


Alesul jumatatii a fost cel mic si bondocel.

08 noiembrie 2013

Ce-am fost si ce-am ajuns (din cugetarile unei cutii de conserva)

Daca mi-ar fi zis cineva ca o sa ajung sa umblu prin magazine si o sa-mi aleg conservele in functie de forma si dimensiuni, l-as fi trimis, delicat, la plimbare. 
N-am fost niciodata fan mancare la conserva, nici acum nu sunt cine stie ce, dar... ador cutiile ce raman in urma!!! Suporturile de creioane le-ati vazut. Ei, intr-o zi cand aruncam la gunoi capacul de la cutia de conserva, cutia spaland-o frumusel si punand-o intr-un dulap cu tot felul de materiale mai mult sau mai putin folositoare, mi-am zis: hei, ce-ar fi sa pastrez si capacul asta, mi-o veni mie vreo idee si pentru el. Si bine m-am gandit, aseara mi-a venit ideea care sa includa si capacul banalei cutii de mazare. Am imbracat-o in blugi si a rezultat aceasta periculoasa cutie.... 



Periculoasa zic, fiindca e plina cu bomboane.




29 octombrie 2013

Noutati

Pe taramul handMADEina lucrurile nu se misca atat de rapid cum mi-as dori eu. Ba, in ultima vreme, s-au incapatanat sa stea pe loc sau sa se miste "in reluare". Avusei o stare proasta, nu stiu cum altfel s-o numesc, ca n-a fost nici raceala nici gripa, ceva pe aproape, nu intru in amanunte, cert e ca m-am "odihnit" cateva zile impotriva vointei mele. Asta fix cand aveam ceva urgent de terminat. Pana la urma sper sa nu fie asa mare bai, am terminat o parte din ce mi-am propus, si de restul o sa ma ocup in continuare, ca mare chef mi-a mai venit...
Iata ce am terminat, inca un set muzical, de data asta pe langa note muzicale si cheia sol am adaugat si niste clape. Mie-mi place ce-a iesit.


Si noua mea pasiune... suporturile de creioane din materiale reciclate, doua la numar, care deja nu mai sunt ale mele...


Sanatosi sa fiti! (Va doresc si imi doresc :))

P.S. Tocmai m-a anuntat Simona ca si ei ii plac foarte mult margelele, de fapt ea le-a dorit asa, cu clape, ca sa le ia la concerte!!! Simona canta la pian iar eu ma simt onorata ca margelele mele vor fi martore concertelor ei. Mult succes, Simona!

23 octombrie 2013

Miercurea fara cuvinte

Drumul care-mi place mie
Duce laaaa....


... cofetarieee

(Drumetie facuta asta vara, peste deal, sa mancam o prajitura la o cofetarie careia i s-a dus vestea)
Miercurea fara (prea multe) cuvinte, pornita la Carmen

18 octombrie 2013

Am pus mana pe pistol

Creioane pe birou, sub birou, pe masa la bucatarie, pe pervaz la bucatarie, pe soba de teracota, pe masina de spalat, pe masa de televizor, sub pat, in pat!?   Le strang, dau sa le pun in suporturile de creioane de pe biroul fetelor, nu incap, le indes, nu vor si pace, le imprastii pe jos... Offf!!! (Va suna cunoscut?)
Cand sa ma declar invinsa, imi vine ideea salvatoare, declar RAZBOI instrumentelor de scris! Pun mana pe PISTOL... Heeei, pe pistolul de lipit, ce credeati? Timp de vreo 20 de minute ma razboiesc cu o cutie de conserva si cu niste fasii textile ramase de la niste tricouri si blugi.


Bun asa... acum pot sa declar oficial incheierea razboiului de... 20 de minute. 
Hm, n-ar fi rau ca toate razboaiele sa se incheie atat de repede, nu ? (Si atat de frumos, as completa eu, de n-as fi ataaaaat de modesta :))

16 octombrie 2013

Miercurea fara cuvinte

Maaai, cine a zis ca vine iarna? La mine au inflorit capsunile, iar unele mititele-mititele asteapta sa se coaca. Bagati-va mintile-n cap!


Miercurea fara (prea multe) cuvinte. Initiatoare, Carmen.

14 octombrie 2013

Am fost la inaltime

Sambata am fost la tara mea si am cules si am mancat fructe direct de la sursa. Mai proaspete de atat nu se poate!



Aici avem Ioana-n pom. Cu mar bineinteles.



Acesta este "liftul" nostru pentru mere. 





Pruna unicat, altele n-am mai vazut, n-a fost an bun pentru prune.


Struguri "uitati" in bolta, special pentru a fi savurati.

Acum am fructe prin toata casa, in special pe holurile mai racoroase, fetele sunt incantate ca miroase a mere peste tot. Pana si pe pervazul geamului de la dormitorul meu aveam ieri vreo sase mere, ca sa nu mai fiu nevoita sa cobor de cate ori am chef de rontait un mar. Am zis bine ca erau, niste "termite" le-au devorat.

Acum stau si ma gandesc, in afara de placinte si budinci, ce as mai putea face din merele cu oaresce dizabilitati? Acelea care sigur nu vor rezista prea mult si ar fi pacat sa se strice degeaba.

11 octombrie 2013

Ghebe si sufixe

Imi place joia! Ioana vine de la scoala impreuna cu Ana, buna ei prietena si colega de banca. Asta asa ca sa faca temele impreuna si sa se mai joace. Si eu pe langa ele... cu o mancarica, o prajiturica, un ajutor la mate, chestii d-astea. Azi m-au sunat de la scoala ca au ghiozdane grele, si geci multe, si afara e cald rau, si... Bine, bine, vin eu sa va iau!
Dupa ce au mancat le-am intrebat cata pauza de joaca vor. S-au uitat la ceas si au zis "o juma' de ora". Haiti, ce-o fi cu voi, numai atat? 
Ele au plecat la joaca, eu mi-am vazut de treburile mele, respectiv niste ghebe mititele, mititele, pline de pamant care ma asteptau sa le spal. N-am apucat sa le termin ca fetele au si coborat, trecuse jumatatea de ora si ele s-au tinut de cuvant. Maaaai, da' cuminti v-ati mai facut, sau aveti vreo testare maine? "Nu, avem mult de scris la romana si ne si asculta din tot ce ne-a predat pana acum. Si mai avem si la mate si la germana". Le-am lasat sa faca singure la romana, ma strigau doar cand nu stiau sinonimul vreunui cuvant mai simandicos, sau ceva de genul asta. Au avut dreptate, au avut mult de scris la romana.
Cand a venit randul matematicii  erau deja scofalcite, eu mereu le zic sa inceapa cu matematica, dar ma asculta si pe mine cineva? M-am chinuit ceva cu ele la matematica. E  greu domnule sa faci un copil de clasa a cincea sa priceapa cum e cu datul factorului comun intr-un carnat cu multe paranteze si multi de x. Stiu ca si cu Maria am avut aceeasi problema cu factorul asta comun. Si-a amintit si ea azi si zambind mi-a zis: lasa-le mai mami ca or sa se prinda ele, dar mai incolo...
N-am vrut sa le las, daca am vazut ca nu merge le-am dat cateva exercitii suplimentare mai banale ca sa se obisnuiasca cu parantezele alea amarate. A mers ceva mai bine dupa aia, numai ca le vedeam cum le aluneca capul spre masa sau spre spatarul scaunului, erau obosite. Cand am ajuns la ultimul exercitiu, deja priveau asa prin mine si se scurgeau de pe scaune. Hai, luati o pauza, dupa aia vedem cum ii dam astuia de cap. Eu am iesit afara, ele nu stiu in ce camera s-au dus.
Cand a venit jumatatea mea m-a gasit trebaluind pe afara si dupa ce am schimbat doua-noua vorbe a intrat in casa. Se intoarce dupa cateva minute cu o fata serioasa si ma intreaba: tu ai vazut ce fac copiii aia? Eu ridic din umeri si ma gandesc ce dandana or fi facand fetele, ca nu e genul lor, n-au stricat niciodata nimic, se joaca atat de frumos... Dar jumatea nu se mai poate abtine, il umfla rasul si zice: le-am cautat prin toata casa si nu le-am gasit, dar pana la urma am dat de ele, dorm! Ei, dorm! Da, sunt infofolite in plapuma si dorm. Asta nu puteam sa cred, nu cumva se prefaceau ca sa scape de ultimul exercitiu la matematica? M-am dus pas-pas pana in camera fetelor si ce sa vezi? Adica sa auzi? Un usor sforait. Dragele mele dormeau duse, nu s-au trezit nici macar cand am aprins lumina. 
Le-am lasat sa doarma vreo ora, dupa aceea le-am trezit si s-au apucat fain frumos de tema la germana. Ultimul exercitiu la mate mi-a revenit mie, mi-am tocit cateva  minute neuronul cu el pana am constatat ca era enuntul gresit, asa ca l-am lasat balta.


Ce sa mai zic? A fost frumoasa joia asta! Acum stiu cu certitudine  ce este acela un sufix si un afix, stiu (oarecum) cum se poate rezolva o ecuatie de gradul doi fara delta si radical, si mai stiu ca trei pungute de ghebe s-au instalat bine mersi in congelatorul meu. Mult, putin, cam astea sunt realizarile zilei de azi. Pardon, aziul asta s-a transformat deja in ieri. Hai noapte buna!

08 octombrie 2013

Din pod pe acoperis si inapoi

Ieri am fost intr-un fel de  expeditie. Am vrut sa vad in ce stadiu mai sunt nucile mele din pod, puse la uscat pentru iarna, dar Pufoasa s-a tinut scai de mine, vreau si eu sa vad  cum e in pod, vreau si eu. Bine, cauta-ti incaltaminte adecvata si hai. Intrarea in podul casei e cam anevoioasa, eu rar ma incumet, dar fie vorba intre noi si lenea e mare...
Dupa ce am tras-o si pe Pufi dupa mine, a facut cativa pasi si a zis: "hm, pana acum e bine, n-am dat de niciun animal." Da' ce animal te asteptai tu sa gasesti in pod? "Eh, nu stiu, nu e niciun paianjen, niciun soricel." Ah, despre animalul paianjen era vorba, am inteles...
Daca tot ne-am obosit sa urcam in pod am zis sa deschidem si cutiile mari pline cu carti, poate om gasi cartea de franceza pe care o cauta tati de vreo doua saptamani, pentru Maria. Ea trebuie sa o ia de la zero cu je suis, tu es, fiind singura din clasa ei care a facut germana in generala, restul lumii facand franceza. Se subintelege, nu-i asa, ca trebuie sa pape franceza cu polonicul pana i-o prinde din urma pe colegii ei cu patru ani de franceza la activ.
Cartea de franceza pentru incepatori, care sigur exista pe aici prin casa, nu s-a vrut gasita nici in cutiile din pod, asa ca am avut o dubla dezamagire. Eu, ca n-am gasit cartea, Ioana ca nu a gasit nimic interesant ascuns prin pod. "Prin desenele animate si prin filme, toate podurile sunt pline cu lucruri interesante, cufere cu tot felul de chestii, chiar comori." Da, asta e, comoara din podul nostru, daca o fi vreuna,  nu se vrea gasita asa cu una cu doua. 
Acuma daca tot am urcat pana in pod, de ce nu ne-am sui si pe acoperis? Iesirea din pod pe acoperis e mai putin riscanta decat urcatul pe scara in pod, pe bune! Am urcat eu prima, am ajutat-o si pe Ioana si dupa ce am admirat imprejurimile, sau mai bine zis, am studiat imprejurimile, ne-am asezat in fund,  intr-un loc unde acoperisul are o portiune orizontala,  si ne-am pus pe depanat amintiri, adica eu, ca Ioana, de unde amintiri cu acoperisul?  
Dupa ce m-am maritat si m-am mutat in casa asta, o gramada de ani de atunci, imi lipseau mie multe lucruri, printre care si curtea parinteasca in care vara, cand nu aveam alta treaba, intindeam o patura la soare si faceam plaja, chit ca se lipea soarele de mine cum se lipeste apa de gasca. Aci nu prea am unde sa fac plaja, curte mica, umbra multa, deci nu! Asa ca ce-mi trece mie prin cap, de ce n-as face eu plaja pe acoperis asa cum faceam la Brasov, pe camin? (Oare or mai fi facand studentii plaja pe camin si acum? Probabil ca nu, se duc la aqua park). Asa ca intr-o dimineata mi-am luat paturica si o carte si m-am tolanit la soare pe acoperis, fix pe zona aia orizontala ce parea a fi conceputa anume pentru mine. Nu stiu cat am stat, cert e ca aerul devenise cam de nerespirat, se incinsese tabla si eu nu ma bronzam, ma coceam la abur. Am indurat eu cat am indurat, in cele din urma mi-am strans catrafusele si-am dat sa plec, dar si plecatul devenise o adevarata aventura. Se incinsese atat de tare tabla ca-mi ardea talpile si eu am coborat mai mult in pasi de dans, cand pe un picior cand pe celalalt. Si uite asa mi-a trecut mie pofta de a face plaja pe casa, si nici chef de a mai urca pe acoperis n-am mai avut, pana in anul in care jumatatea mea a decis ca trebuie vopsita tabla. Eu, fata harnica, m-am oferit sa-l ajut. Lumea nu prea credea ca as fi in stare sa stau cocotata pe acoperis cu pensula in mana, dar  m-am ambitionat sa le arat eu cu cine au de a face. Numai ca, nu stiu de ce mi se tot facea rau. Si dupa ce am terminat noi doi de grunduit tabla, jumatatea mea a decretat ca eu trebuie sa stau jos ca se ocupa el de restul. Eu am fost dezamagita, adica ce naibii, nu sunt si eu in stare sa dau cu bidineaua  pe un amarat de acoperis? Si cu raul asta pe capul meu ce-o fi, ca de inaltime n-am avut niciodata rau? Ei, pana la urma s-a dezlegat si acest mister, raul nu venea de la mine, venea de la Firicica, da, aveti dreptate, nu se nascuse inca, era la purtator, aveam s-o aflu si eu curand.
Si dupa ce am depanat aceste frumoase amintiri ne-am dat jos de pe acoperis, am ajuns iar in pod unde pe Ioana a lovit-o ideea geniala de a ascunde pe undeva o capsula a timpului. O cutiuta cu un mesaj si cateva obiecte, ceva special pentru nepotii sau stranepotii ei, sau cine-o cotrobai peste 100 de ani prin podul nostru dupa ceva lucruri interesante.  Bine, zis si facut, ea a coborat sa confectioneze acea capsula a timpului, eu am ascuns-o. Ea nu stie unde e ascunsa, eu nu stiu ce-i inauntru. Destul de corect, nu?

30 septembrie 2013

Ce datorii mai au unii

Dialog de dimineata:
- Mami, mai avem briose?
- Mai avem. 
- Bine. Ca am niste datorii la scoala...

17 iulie 2013

Miercurea fara cuvinte



Pe tricoul din padure aveau casa cinci flurturi mici
Vine-al saselea si spune: vreau sa stau si eu aici!


Mai multe la Carmen

30 iunie 2013

Asa e...

Sa nu zici "hop" pana n-ai sarit, parca asa era un proverb romanesc. Mi-am amintit de el ieri, prea tarziu,  la putin timp dupa ce am scris ca nu am prea mari emotii pentru Maria. Ca un facut, dupa ce am plecat de la calculator am simtit un ghem in stomac si un nod in gat. Ce doamne iarta-ma am, m-au apucat emotiile acuma la sfarsit? Am stat cu ochii pe melcul ala de ceas, parca batea pasul pe loc, Maria nu mai suna, rezultatele erau asteptate de la 10.  Pe la 2 am zis, gata, acuma tre' sa aflam, la 3 jumate telefonul imi fierbea inutil in mana, abia pe la 4  s-a indurat de mine si a sunat scurt, foarte scurt fiindca eram pregatita de cateva ore sa raspund. Rezultatele... exact cele asteptate, calculate, nu e nevoie de nicio contestatie, 9,95 la mate si 9.80 la romana. Si cu media generala pe cei patru ani, rezulta frumoasa (si muncita) medie de 9,8975. Fiuuuuu...
Am iesit afara si am scris cu creta pe placile din curte mesaje de felicitare, sa le vada Firi la intoarcere. M-am asezat putin pe trepte sa ma linistesc. Gata, s-a terminat! Maaaai, ce copii avem... Jumatatea mea mai mare ma aproba: asa e...

29 iunie 2013

Datorie de un milion de inghetate

La inceputul saptamanii as fi putut canta ceva de genul: "this... week... is on... fire". Ambele jumatati mai mici ale mele au avut examene.  Firicica marti si joi capacitatea, miercuri si vineri Pufoasa examen pentru clasa de excelenta (bleah!), in total patru examene pentru noi parintii... si rudele.

Cu Pufoasa a stat treaba in felul urmator: am fost consultati daca suntem de acord ca elevii de clasa a IV- a sa dea examene pentru o clasa cu predare intensiv matematica si una de engleza. Eu una am votat cu NU.  La scoala asta oricum sunt copii buni, de ce sa alegem din niste clase bune sa facem niste clase si mai bune? Noi toti am invatat in clase echilibrate zic eu, si cu copii de 10 pe linie si cu copii mai putin dotati, si n-a murit nimeni.  Copii astia abia acum au inceput sa se cunoasca, sa lege prietenii, si exact cand s-a inchegat putin colectivul, hai sa-i despartim.  Si dezamagirea unui examen picat mi se pare mult prea grea pentru un copilas de 10 ani. In fine, majoritatea a hotarat examen pentru clasa a V-a, atunci ne supunem majoritatii, examen sa fie! De fapt mai aveam varianta de a nu ne inscrie la niciun examen si atunci Ioana ar fi ramas intr-una din clasele formate cu cei care nu au luat examenul sau nu l-au dat deloc. Parca nici asa nu ne placea... Ca sa n-o mai lungesc, examenul la mate a fost, se pare, infiorator de greu. In drum spre casa mi-a povestit asa in doua vorbe ce si cum, dar cand am realizat ca a gresit problema cea mai usoara, n-am vrut sa mai stiu restul, nici n-am putut sa ma uit pe subiecte. I-am zis si ei, asta e, fie ce-o fi, in una din clasele astea doua o sa fii si tu, ori la mate ori la engleza, desi eu la mate te vad, om trai si om vedea. Ieri a dat si examenul la engleza, cu oaresce peripetii, ca nu se gasea pe lista si nu o lasa sa intre in scoala. M-a sunat aproape plangand, in primul moment nu stiam ce sa fac, eram prea departe ca sa ajung la scoala in timp util, dar mi-a venit ideea sa-l sun pe fostul diriginte al Mariei, care din fericire era in scoala, a iesit afara, a "pescuit-o"  si a bagat-o in clasa. 
Aseara am primit un telefon de la doamna invatatoare: Ioana a intrat la clasa de mate! Uraaaa, am inceput sa dansam prin casa, sa topaim. Ne-am imbracat si am plecat la plimbare, trebuia sa vedem si noi listele. Inainte de a pleca am vrut sa fac un pariu cu Ioana, dar nu mai reusesc, frate, sa conving copiii astia sa faca pariuri cu mine, cica "tu castigi tot timpul". I-am zis ca simt eu  asa ca a intrat si la engleza si   ca e intre primii 5 pe lista. N-a fost de acord cu mine, cica examenul a fost usor si ca or sa intre numai aia care au luat zece si ea a avut doua greselute. Bine, zic, hai sa facem pariu pe pusculita ta. Daca ai intrat intre primii cinci imi dai mie pusculita ta, daca nu, eu iti dublez suma pe care o ai acolo. Cand e vorba de bani Pufi a mea e foarte circumspecta, asa ca raspunsul a fost nu, bun raspuns pentru ca ar fi pierdut, era a doua pe lista, 9,40. Pe drum mi-a amintit de cele un milion de inghetate pe care am promis ca i le cumpar dupa examene, m-am conformat rapid, am intrat in prima butica si am pus-o sa-si aleaga. Nu, nu am momit-o sa invete promitandu-i ca recompensa un milion de inghetate, pur si simplu am rugat-o sa se abtina putin de la a o consuma pana la examene, pentru ca e foarte sensibila cu gatul si nu voiam sa mearga la examene cu febra asa cum a mers la evaluarile de sfarsit de clasa a IV-a. Atunci i-am promis ca dupa examene ii iau cate inghetate vrea ea, indiferent de rezultat. Chiar si un milion? Chiar si un milion!
Deci, cu Ioana emotiile s-au terminat, asteptam sa se afiseze astazi rezultatele si la Mariuca. De fapt prea multe emotii nu avem, cum nici ea n-a avut, m-a uimit copilul asta cat de echilibrat e, stie ce stie,  stie ca nu are cum sa ia sub 9 (estimarea cea mai pesimista), nu-si consuma neuronul inutil, mi-e drag de ea, v-am spus? 
Eu deja le-am spus sa ascunda caietele, nu mai vreau sa aud de ecuatii, arii, volume, grafice si mai stiu eu ce, am alte treburi mai importante, cum ar fi listele de cumparaturi pentru concediu, bagaje... chestii...

24 iunie 2013

24 iunie - Ziua Universală a Iei Românești

Am căutat aseară poze de demult, cu mine pe la clasa a patra, purtând ia făcută de mama special pentru serbarea de sfârșit de an. Le-am găsit, am găsit și ia, le-am privit cu mare drag. Ia asta a fost printre preferatele mele, am purtat-o până am ajuns la liceu, transformând mâneca lungă în mânecă trei sferturi. Cred că aș mai fi purtat-o încă mulți ani dacă într-una din plimbările mele prin orașul unde am făcut liceul, un băiat pe lângă care am trecut nu mi-ar fi cântat, nu o serenadă, ci o frântură dintr-un cântec: "țărăncuță, țărăncuță, cu bujori în obrăjori..." Din momentul acela ia n-a mai ieșit din dulap. Minte de copil, ce să-i faci? 
Aici este Ioana mea care azi a plecat la școală (știu că e vacanță!) îmbăcată cu ia de... țărăncuță, țărăncuță... (acea ie!)



Când m-am căsătorit mi-am luat bineînțeles și iile cu mine, dar pe unele nu le mai puteam purta. N-am crescut eu cine știe ce, dar nici chiar așa de mică n-am rămas :) Dar au venit fetele.  Ele au purtat ii inca de cand au fost bebelușe, întâi pe post de rochițe, apoi pe post de bluzite.



Pe urmă m-am gândit să fac și eu niște ii, dar asta abia după ce mama, care ar fi putut să mă îndrume, n-a mai fost. Dar aveam caietul lăsat de ea, pe care mulți ani nici nu l-am deschis, mi se părea că nu mai e de niciun folos. Când l-am deschis era deja îngălbenit de vreme și am observat că pe lângă eșantioanele cu modele, mama îmi lăsase înfipte în foile caietului chiar și niste ace, acelea lungi și subțiri cu care cosea cel mai bine. Asta m-a emoționat peste măsură, mai ales că-mi aminteam că atunci când meșterea la caietul acesta eu i-am spus să nu se mai chinuie că oricum eu singură n-o să mai fac ii pentru că nu se mai poartă :( Cred că asta a mâhnit-o tare pentru că iubea iile, lucra non stop la ele, cum avea un pic de timp liber și o bucată de pânză topită cum mai făcea o ie, chiar dacă nu știa pentru cine și pentru ce.  Până și păpușile mele ajunseseră să fie îmbrăcate în ii. Lucrul acesta mi-a fost de folos mai târziu, bebelușul de pe plajă (două poze mai sus) e îmbrăcat cu o ie de păpușă :)



Din caietul acesta am luat un model (colțul din dreapta sus) și am făcut o ie cusută numai cu mătase albă. M-am chinuit ceva s-o termin, mai ales croitul mi-a creat probleme, de croit ocupandu-se in exclusivitate mama. Când mă împotmoleam închideam ochii și încercam să-mi amintesc ce făcea mama când ajungea în punctul respectiv. A ieșit frumoasă ia dar lipsa de experiență la croit s-a văzut, am făcut mânecile prea lungi și mă cam incomodau. 




Dar nu-i nimic, s-a făcut Firicelul meu mare, mai mare decât mine(!) și pentru ea e numai bună. Astăzi ieșim în oraș să ne fălim cu iile noastre! Știu că visez, dar mi-ar plăcea ca toate femeile întâlnite în cale noastră să fie asemenea nouă... țărăncuțe, țărăncuțe...

23 iunie 2013

Ziua universală a iei românești

Mâine,  24 iunie, de Sânziene, va fi celebrată "Ziua universală a iei românești" în toată lumea. Eu am pregătit deja trei ii, știți voi pentru cine :).
Scoateți și voi iile de prin lăzile de zestre, îmbrăcați-le, fotografiați-vă și postați fotografiile pe  La Blouse Roumaine. Multe au făcut-o deja, puteți vedea acolo o impresionantă colecție de fotografii cu ii românești purtate în întreaga lume. Dacă acțiunea celor de la La Blouse Roumaine are succes, ia românească ar putea deveni un brand de țară, așa cum cred că merită din plin.


Fetele mele au purtat ii încă de când erau bebelușe. Au purtat iile pe care le-am purtat eu în copilărie și pe care le mai am încă, au purtat iile pe care mama mea le-a făcut special pentru ele, și au purtat iile pe care eu le-am cusut după ce mama s-a stins, în semn de omagiu pentru aceasta. Mâine Ioana va purta ia pe care mama mi-a făcut-o pentru serbarea de sfârșit de an din clasa a patra. Și ea a terminat tot clasa a patra, și mi-a promis că va păstra ia și o va da  fiicei ei, tot într-a patra.  Ce bine e sa fii copil, știi cu certitudine că vei avea 3 fete și 2 băieți când vei fi mare. Nu e frumos?



13 iunie 2013

Vaaaai, dar ce-avem noi aicea?

Înainte să mă așez la calculator îmi tot ziceam: ok, bine, scrie despre asta, dar ai grijă, nu te da în bărci, nu te umfla în pene, nu e primul copil din lumea asta care ia premiu de excelență, și apoi excelență ăsta sună foarte pompos, e și el un premiul întâi de notă 10. Și da, e singurul la care se mai face coroniță, dar ce contează? Acumaaa... aș minți dacă aș zice că nu contează... Firicica mea a muncit tot anul singură (fără meditatori, în afară de noi părinții) cu o conștiinciozitate și o maturitate de care doar bănuiam că poate da dovadă, așa că trebuie să spun, să știe toată lumea... sunt foarte mândră să fiu mamă de Firicel!
Nu m-am abținut, m-am umflat în pene, da? 
Dar gata cu vorbăria, fug că am ceva de terminat...

12 iunie 2013

11 iunie 2013

Ornamentală sau nu?

Azi am mâncat prima salată cu castraveți și frunze de spanac din nanogrădina noastă. Am adăugat bineînțeles și chestii luate de la piață, cum ar fi roșiile, brânza de oaie, dar a fost cea mai grozavă salată din anul acesta.
Să vedem acum ce face fasolea ornamentală (aceea de ziceam eu că e doi în unu ca șamponul cu balsam :)) Păi... crește și înflorește, a invadat tot gardul, parcă parcă ar trece și la vecini, dar cine o lasă? Sunt cu ochii pe ea...



Acuma să-mi spuneți voi dacă a mințit plicul, e fasole ornamentală sau nu?

10 iunie 2013

Cele două flori

Ca să nu mai existe confuzii, vă prezint cele două flori din grădina mea:
Maria (Firicica- stânga foto) și Ioana (Pufoasa - dreapta foto)